Recenzii/impresii de lectură

 

Coperta Isus din intuneric

Isus din întuneric este cartea confirmării lui Găvan, conferindu⁠–⁠i un loc important în literatura actuală. Ceea ce anunțase prin scrierile anterioare (una dintre ele deja tradusă în germană) se materializează fără cusur în Isus din întuneric, operă de maturitate, cu mesaj estetic ferm și efuziuni lirice, cu tușe realiste și cu un imaginar care pornește de la goticul german și se îndreaptă spre expresionismul revenit în modă în romanul ultimilor ani.

Doina Ruști, Opt motive

Poate că Isus din întuneric este cel mai bun roman al lui Radu Găvan. Pe mine m-a impresionat ambiţia lui de a mixa atât de multe idei despre artă şi condiţia artistului cu ceea ce e aproape un timbru personal – omul între bine şi rău, între lumină şi întuneric. Şi tot acest amestec a reuşit să-l plaseze într-o formulă care se citeşte extrem de uşor, într-o voce care pare că spune o poveste. Totul este extrem de muzical, şi în ritm, şi în frumuseţea faptului că există aici o formaţie care se cheamă fix ca romanul pe care-l ţii în mâini, Jesus from Darkness.

Constantin Piștea, citestema.ro

Radu Găvan scrie un roman tare bun despre o temă vizitată recurent în literatură: antiteza dintre bine și rău. Apărut în colecția biblioteca de proză contemporană Litera, “Isus din întuneric” spune o poveste despre blândețe și nebunie, despre puntea dintre întuneric și lumină.

Ramona Boldizsar

Dincolo de documentarea amănunțită a procesului artistic și a demonilor care îl însoțesc, Isus din întuneric este un roman despre umanitate și dualitate.

Mădălina Kruppa, Cititori feroce

Dannati all’inferno se numeste fresca din care a fost extras detaliul ce ilustreaza volumul, opera pictorului renascentist Luca Signorelli, o alegere cat se poate de potrivita. Pare ca toate personajele lui Radu Gavan sunt condamnate la infern, pentru ca toate, artisti fiind (pictori, muzicieni, scriitori), au parte in drumul lor prin viata de viziuni infricosatoare, delir, obsesii sau halucinatii.“

Dromarland

Romanul lui Radu Găvan este cel puțin la fel de obsesiv precum Elixirele diavolului al lui E.T.A. Hoffmann, la fel de puternic lipindu-se de lector și creând o formă de dependență de un parcurs, de etalonul fractal.

Adrian Lesenciuc, Revista Tribuna

Nu mai zăbovesc încercând să comentez pe marginea romanului, spun doar că mi se pare genul de carte ce ar trebui comentată de elevi și de studenți la ore. Se poate face analiză literară (și filosofică) pe baza ei aproape la infinit, cam atât de departe și-a întins Radu corzile de data aceasta.

Cristina Boncea

Isus din întuneric de Radu Găvan este o ofertă de lectură bogată: roman despre condiția artei, roman despre granițele fragile dintre lumea pe care o vedem și altele care sunt ascunse percepției noastre obișnuite, romanul este în același timp și unul al filiației.

Serenela Ghițeanu, Revista 22

Durerea dă naștere, printre altele, și impulsului artistic, nevoii de a da mai departe ceva din ce ai trăit, de a încerca să înțelegi ce ți s-a întâmplat tocmai prin reproducerea la nesfârșit a unor variațiuni pe aceeași temă.

Anca Zaharia

Narațiunea lui Găvan este densă și spectaculoasă, uneori irespirabilă

Emanuel Lupașcu-Doboș, Opt motive

 

Cop-Bestia-obisnuintei-Radu-Gavan

„Am regăsit aici o poezie prin care autorul s-a revărsat și s-a destăinuit sie însuși, dar și cititorului: pe alocuri, avem senzația că poemele sale sunt prea întunecate, chiar depresive, manifestarea unui suflet nemulțumit; razele de speranță apar când poezia trece dincolo de sine și vorbește despre cei din jur – bunică, părinți, prietenii din copilărie din Constanța, fiul nenumit. Per ansamblu, putem categorisi așadar poezia sa ca fiind foarte personală, dar nici faptele seci ale vieții contemporane, obișnuite nu lipsesc, Radu Găvan fiind un poet, un scriitor, fin observator al prezentului, surprinzând mereu în poeziile sale și viața din jurul său.“

Jovi Ene, filme-cărți.ro

Fiecare cuvânt concentrează în jurul său mii de imagini care, împreună, sugerează mult mai mult decât ar părea la o primă privire/citire. Niciun cuvânt nu este pus acolo doar ca să fie, până și semnele de punctuație au rolurile lor în acest peisaj în care întunericul și lumina își dau mâna, în care macabrul și duioșia par să conviețuiască fără să se împiedice una de alta.

Andreea Iulia Toma, Bookhub

Dacă nu l-am avea pe Radu Găvan, ar trebui să-l inventăm. Pentru că, fără cărțile lui (la fel ca ale altor câțiva români contemporani), n-am ști sau ne-am da mult mai greu seama despre cât de frumos este macabrul. Despre cum „Totul e doar piatră, nisip, apă și tăcere” (partea a doua a volumului „Bestia obișnuinței”) pe un fundal unde violența devine „dragostea mea obscenă” și cum asta înseamnă „Viață” (partea a treia).

Pentru mine, întregul volum este un exemplu brut, poate aproape carnal, de ars poetica. Pe alocuri, de testament făcut cu un zâmbet amar într-un colț de gură, ca atunci când ai certitudinea că știi ceva mai mult decât ceilalți. Că această cunoaștere vine din suferință este de acord până și religia. Că poate avea valențe luciferice, la fel. Practic, creșterea spirituală pare să fie dependentă în totalitate de înfruntarea unui rău care, deși nescris cu majusculă, poate fi văzut ca oponent unic.

Doar că în poezia lui Radu Găvan, la fel ca-n proză, de altfel (și motivul pentru care sunt de-a dreptul fascinată de ce și cum scrie), este faptul că acel rău suprem, provocator și uneori înălțător, vine tocmai din sine, dintr-o fisură a sinelui prin care ies, alternativ, Dr. Jekyll și Mr. Hyde.

În amalgamul de trăiri întunecate își face loc, periodic, duioșia în fața vieții, a moștenirii pe care eul o lasă-n lume sub forma unui copil care pare cel mai bun lucru care i se întâmplă. O dovadă în plus că pe o planetă cu condiții deloc propice vieții, răvășită de furtuni și cu un teren neprietenos, o mică sămânță poate încolți spre a deveni, peste veacuri, pădure. Căci „toată poezia lumii se ascunde într-o picătură”.

Anca Zaharia

Coperta Diavoli fragili

Din punct de vedere al literaturii comparate, Diavoli fragili ne poartă cu gândul spre scrierile unor E.A. Poe (Berenice, 1835; Inima care-şi spune taina, 1843 ş.a.), Cezar Petrescu (Somnul, 1927; Baletul mecanic, 1931 ş.a.) ori V. Dragomir (Chipul din cenuşă, 2007). Asocierea propusă (am putea să o completăm şi cu o trimitere la scrierile lui S. King) are în vedere, cu precădere, subiectul şi stilul, structura operei fiind, fireşte, una tipic postmodernistă, eterogenă: include un interviu, o anchetă literară, fragmente de romane (toate, imaginare) şi două planuri narative principale, redate din perspectiva unor „naratori necredibili“.

Trama urmăreşte în paralel, sub forma unui joc de reconstituire, în care cititorul este provocat să se implice, formulând ipoteze proprii (un rol important joacă, în acest sens, identificarea corectă a personajelor şi a descendenţei lor), destinul unui scriitor celebru, învinuit de a îşi fi ucis soţia şi copilul (şi de a influenţa negativ cititorii prin scrierile sale întunecate), respectiv destinul unui ziarist, ale cărui aspiraţii beletristice au fost frânte brutal de critica nemiloasă. Supranaturalul intervine în momentul în care elemente şi personaje prezente în romanele acuzatului (Ploile, Malchance, Lacul şi … Diavoli fragili – scrise sub inspiraţia visului) se dovedesc a fi reale.

Oliviu Crâznic, Revista Apostrof

Însă de fapt personajul principal este scriitorul Filip Romain, pe care unii îl numesc un geniu neînțeles al răului, alții, un impostor ucigaș de soție și fiu, care a luat-o razna de prea mult succes sau din cauza demonilor care-i bântuiau visele desfrânate și și-a ucis, probabil, soția și fiul (așadar, se pare că nu îi place să-și omoare doar personajele). Pe el ajungem să-l cunoaștem, mai întâi, printr-un interviu care reprezintă sarea și piperul acestei povești, care ridică nițel vălul asupra problemelor cu care se confruntă un scriitor în viața de zi cu zi, cu temeri și dileme, cu probleme și cu nevoi, un scriitor aparent nepăsător față de ce cred alții despre el, dar care… În fine, cum ziceam, interviul merită citit de la început și până la final, reprezintă o chintesență a interviurilor cu scriitori. Mai departe… mai departe încep să se așeze pe tablă piesele, începi să alcătuiești privirea de ansamblu, începi să cunoști temerile și obsesiile lui Filip Romain, povestea lui de viață (și ce poveste, te ia cu fiori, nu alta): bine și rău, moarte și viață, demoni și îngeri, dar, mai ales, rău.

Liviu Szoke, FanSF

Nici măcar Bolaño nu-l striveşte pe Găvan, deşi influenţează structura labirintică şi parţial tehnica, pentru că autorul român îşi accesează propria măreţie şi dramă (de altfel, Găvan pare să rezoneze uneori mai mult cu Donoso – de pildă atunci când descrie monştrii).

Ștefan Bolea, Revista Apostrof

„Monstrul” numit „Diavoli fragili” dă senzația că se alimentează din propria substanță și că este un fel de perpetuum mobile textual. Există momente de confuzie în care cititorul nu mai poate separa „ficțiunea” din ficțiune de „realul” din ficțiune. Totul e povestit în permanență și în același timp se povestește de la sine.

O Mie de Semne

Cartea e neagră și complicată. Neagră pentru că este la limita dintre uman și animalic, granița dintre comportamentul rațional și agresivitatea dusă la extrem fiind foarte fină. Complicată pentru că te plimbă prin multe zone, cele mai multe de disconfort (vezi schizofrenia și psihoza); pentru că trebuie să urmărești cu atenție legătura dintre sub-structuri și dintre personaje, altfel e greu de înțeles.

Cristina Bălan

O carte care mi-a amintit de Drumul înfometat al lui Ben Okri, de Murakami și de Gabriel Garcia Marquez, pe alocuri de Palahniuk și de mulți alți scriitori mari, scriitori buni printre care eu îl pun acum și pe Radu Găvan, sus de tot în topul preferințelor personale.

Anca Zaharia

Pentru că scriitorul, nevoit să formuleze, are un ascendent asupra noastră: gândurile lui, care sunt și ale noastre, la el capătă un înțeles. Care ne este transmis. Asta fac scriitorii, nimic altceva.

Tudor Mirică, filme-carti.ro

„Cu un motto din Roberto Bolaño, romanul lui Radu Găvan este unul mai preten­țios. Multe vise, de tot felul, depresii, căderi nervoase, disperări, violență pe alocuri, personaje care se autoanalizează și se desfac în bucăți, naratorul e un scriitor care își devoalează șantierul literar. Dar nici cel existențial nu rămîne nedecopertat.

Cristina Manole, Observator Cultural

Radu Găvan descoperă în Diavoli fragili un nou lirism al ororii, relația sa, a naratorului și a personajelor (naratoare sau nu) cu scrisul și lectura nu se obiectivează pînă la textualism, ci se hrănește din angoasă (dată de frustrarea sexuală sau de cea a succesului, frustrări cu proprietar incert) și halucinație (în fluxul total se pierde, inclusiv prin repetiția ușor diferită a aceluiași episod, distincția între ce-și imaginează naratorul sau un personaj și ce se întîmplă ca fapt ficțional).

Cătălin Badea Gheracostea, Observator Cultural – Secante ororii – romanele lui Radu Găvan (II)

O altă cale ar fi descoperirea meșteșugului care stă la baza construcției; în Diavoli fragili, Radu Găvan își arată lejeritatea cu care trece de la povestirea la persoana I la cea de persoana a III-a, ușurința cu care trece între punctele de vedere, la un pas de hipertext (care nu devine niciodată miză în sine), puterea cu care dă viață personajelor în episoade ce se suprapun narativ și se completează diegetic, aflate într-o spirală a arhitecturii de lume amețitoare. Este un joc al plasării personajelor în spațiu-timp, este un alt tip de locuire, dacă vreți, și este o poveste non-liniară care cîștigă jocul.

Cătălin Badea Gheracostea, Observator Cultural – Secante ororii – romanele lui Radu Găvan (I)

Dovada că și noi avem scriitori buni

Colțul de literatură

Diavoli fragili spune o poveste a literaturii, a autorului, într-o lume în care realitatea se află în corespondenţă cu visul înspăimântător.

Revista Ramuri

Romanul acesta pare că nu are început și nici sfârșit, nu aș putea să vă indic un fir pe care să-l urmați și, de fapt, în asta constă o parte din farmecul său. Nu-l pot rezuma în câteva fraze, pot doar să-i invoc frumusețea și forța narativă care fac din el un roman extraordinar, cum rar poți găsi în literatura noastră.

Revista Altfel

Diavoli Fragili este categoric cel mai bun roman al lui Radu Găvan de până acum și cel care îi pune cel mai bine în evidență geniul, față de Exorcizat și Neverland.

Cristina Boncea

„În ciuda primei impresii, la cald, de după terminarea romanului, EXISTĂ o poveste, cu un fir narativ destul de logic, iar ea este teribil de complicată și profundă, amestecată cu elemente de supranatural și horror. Există, de asemenea, o sumedenie de personaje care intră în prim-plan și se joacă cu mintea cititorului de parcă ar fi la ele acasă. Cronologia faptelor este fragmentată și amestecată în fața cititorului ca niște piese ale unui puzzle dezlânat. Iar mesajul romanului este învăluit seducător în mai multe straturi de semnificație, depinzând numai de cititor să aleagă și să pună cap la cap acele bucăți care formează imaginea finală și centrul pulsând ca o inimă vie al romanului.“

Literary Jungle

„Cel mai bun roman al lui Radu Găvan de până acum, un adevărat triumf al geniului său scriitoricesc“

Bookblog

„Cu o structură complexă, desfășurată pe mai multe planuri și voci, Diavoli fragili este un evantai de genuri literare, o îmbinare de fantasy, folclor românesc, ficțiune gotică și jurnalism.“

Bookish Style

„Consider o carte ca fiind capodoperă în momentul în care cititorul identifică o altă semnificație a textului. Iar pentru mine, Diavoli fragili este o capodoperă.“

Patricia Lidia

„Treptat, piesele puzzle-ului se adună, alcătuind o imagine de ansamblu ce aminteşte de infernul din gravurile şi picturile lui Goya ori de Judecata de Apoi a lui Hyeronimus Bosch. Ea se conturează în jurul imaginii scriitorului Filip Romain şi respectă crezul artistic expus de acesta în capitolul II (dorinţa de a nu-şi trasa limite), o atitudine ce aminteşte de realismul visceral prin nevoia de capturare a esenţei în care nu există subiecte tabu, cu elemente recurente: priviri fixe, pătrunzătoare, obraji însângeraţi, apa intunecată în adâncul căreia aşteaptă moartea, Boca del Diablo (imaginea puţului în care devin prizonieri copii, întâlnită în Detectivii salbatici şi Băiatul care a furat calul lui Attila), dedublare, personaje ce-şi hrănesc spaimele şi experienţele traumatizante (pierderea parinţilor sau a unui copil) într-o dimensiune onirică ce le reflectă frământările.“

Dromarland

„Mi-a fost clară, deseori, plăcerea pe care Radu Găvan o are pentru scriitura lui Roberto Bolano ori pentru cea a lui Haruki Murakami. A-i pune laolaltă pe cei trei ar putea părea nepotrivit, însă pe lângă faptul că Bolano este pomenit de câteva ori aici, simplitatea scriiturii şi vraja ei te fac să te gândeşti la astfel de autori. Când ajungi la final, te simţi ca învăluit într-o ceaţă ori ca şi cum abia te trezeşti dintr-un vis neclar, pe care ţi-e cam teamă să-l limpezeşti pentru că simți că e ceva dubios acolo, ceva dur, care nu vrei să facă parte din realitate.“

Constantin Piștea

„Diavoli fragili poate fi considerat un roman dus la un nivel superior“

Cititori feroce

„Șocant și întunecat, romanul acesta are o forță extraordinară și o frumusețe demonică, tulburătoare“

Bookhub

Coperta_Neverland_Radu-Gavan

„Găvan geht es mehr um Stimmungen, Träume, Gefühle der Hoffnungslosigkeit und des Glücks, die den Roman über seinen Plot transzendieren. Eine bemerkenswerte Stimme in der rumänischen Literatur!“

https://www.kultro.de/

„Radu Găvan este, în multe feluri, vocea narativă care lipsea din literatura română a prezentului.“

Revista de cultură Familia

„Mai metaforic şi mai subtil, dar mai concentrat, jonglând stilistic cu stăpânire de sine, Radu Găvan montează o scriitură poetică, într-o proză cu accente  psihologice, pe un schelet de thriller. Rezultatul? O combinaţie pe cât de puţin probabilă în aparenţă, pe atât de închegată şi de surprinzătoare în esenţă, sensibilă şi brutală pe care nu ai cum să o uiţi.“

Sever Gulea, Libris blog

„Prin Neverland, Radu Găvan îşi dovedeşte încă o dată talentul literar şi forţa unei scriituri convingătoare, reuşind în doar 176 pagini să surprindă esenţa vieţii, motorul care ne pune pe toţi în mişcare, şi anume, dragostea.“

Bookish Style

„Nu m-aș fi așteptat la ceva și mai și decât „Exorcizat”, dar uite că cititorul (destul de experimentat) din mine a fost, încă o dată, făcut K.O. de acest autor!“

Literary Jungle

„Radu Găvan abordează un realism magic, dacă îl pot numi așa, care conferă scriiturii unicitate și senzațional, invitând la meditație, la descoperirea profunzimilor umane.“

 Bookhub

„Este o lume foarte rece cea a periferiei bucureștene (și nu numai), o lume plină de marasm, din care puțini pot reuși să iasă, puțin au curajul să facă un pas în plus fără să încalce regulile, principiile, legea.“

Jovie Ene, filme-carti.ro

„Un roman impecabil scris, profund și emoționant, cu un mesaj puternic despre familie și loialitate“

 Bookblog

Coperta_Exorcizat_Radu-Gavan

„Exorcizat” este un roman bun. Chiar prea bun pentru Radu Găvan.“

Cristian China-Birta

„Deși este romanul său de debut, Radu Găvan scrie cu precizie, tăind în carne vie. Scriitura sa are nerv, are forță.“

Camelia Cavadia

„Autorul a reușit să creeze unul dintre cele mai complexe și fascinante personaje din câte am întâlnit până acum“

Bookblog

„Mă bucur că am mai adăugat un autor român în lista mea de preferați, mă bucur că (re)începem să avem o literatură care contează.“

Virginia Lupulescu, BookMag

„Radu Găvan este o forță care va scormoni în măruntaiele și capilarele celor predispuși la deschiderea ochilor înspre interiorul propriu și al lumii și va exorciza de acolo cele mai înrădăcinate temeri, griji și prejudecăți.“

 Ana Mănescu, societatesicultura.ro

„Un roman puternic, ce îți deschide ochii asupra unei lumi, dar și asupra unor categorii de personaje/oameni pe care nu le întâlnești zilnic“

 Jovi Ene, filme-carti.ro

„Romanul de debut al lui Radu Găvan este o experiență uluitoare, o scriitură demetaforizată, de un firesc impresionant“

 Sever Gulea, Libris blog

„Nu ştiu ce simţeau contemporanii lui Eminescu, la scriitori mă refer acum. Poate uimire, poate invidie, dacă nu chiar ciudă pe uriaşul lui talent. Ştiu însă că azi, 1 ianuarie 2015, am terminat de citit un roman zguduitor“

 Ana Barton

„Un talent extraordinar, o enormă surpriză, un scriitor care ne va da multe prilejuri de bucurie, Radu Găvan trebuie citit cu fiece ocazie – astfel vom fi părtaşi la o evoluţie pe care o prevăd a fi spectaculoasă.“

 Mircea Pricăjan